Fracturile de antebraț la copil tratate cu tije elastice: este necesar gipsul după operație?

Fracturile de antebraț sunt printre cele mai frecvente fracturi la copii. Apar la căderi de pe bicicletă, de pe trotinetă, din copac sau la joacă, atunci când copilul cade cu mâna întinsă. Cele mai multe se tratează doar cu repunerea oaselor și gips. Unele însă sunt instabile și au nevoie de operație, iar întrebarea care a urmat multă vreme a fost: după operație, mai este nevoie și de gips?

Două oase care se rup împreună

Antebrațul are două oase: radiusul, pe partea degetului mare, și cubitusul (ulna), pe partea degetului mic. Ele funcționează împreună, ca o pereche: când copilul întoarce palma în sus sau în jos (mișcări numite supinație și pronație), radiusul se rotește în jurul cubitusului.

Când ambele oase se rup în treimea lor mijlocie, fractura se numește fractură diafizară de antebraț (diafiza este porțiunea lungă, din mijlocul osului). La copiii mici, osul se poate îndoi și crăpa doar pe o parte, ca o ramură tânără, o formă descrisă în articolul despre fractura în lemn verde. La copiii mai mari, fractura este adesea completă, iar fragmentele se deplasează.

Osul copilului se remodelează în timp: o mică angulare se poate corecta singură pe măsură ce copilul crește. În mijlocul antebrațului însă această capacitate este limitată, iar o vindecare strâmbă poate reduce definitiv rotația mâinii. De aceea fracturile deplasate de aici trebuie aliniate cu precizie.

Tijele elastice țin osul din interior

Când fractura nu poate fi ținută aliniată în gips, se folosește de obicei osteosinteza centromedulară elastică stabilă, cunoscută după prescurtarea din engleză ESIN. Prin mici incizii, aproape de încheietura mâinii sau de cot, chirurgul introduce în canalul din interiorul osului câte o tijă subțire și flexibilă, din titan sau oțel. Tija străbate focarul de fractură și ține fragmentele aliniate din interior.

Avantajele sunt importante la copil:

• focarul de fractură nu se deschide, deci țesuturile din jur nu sunt afectate;
• cicatricile sunt mici;
• tijele nu trec prin cartilajele de creștere, zonele de la capetele oaselor din care acestea se alungesc;
• tijele se scot ușor, de obicei după câteva luni.

Multă vreme, după această operație se punea și un gips pentru câteva săptămâni, „pentru siguranță”. Tot mai multe studii au pus la îndoială dacă gipsul mai aduce vreun beneficiu.

Studiul: cu gips sau fără gips

Un articol publicat recent a urmărit copiii de vârstă școlară cu fractură în treimea mijlocie a ambelor oase ale antebrațului, operați cu tije elastice. Copiii au fost împărțiți aleatoriu: unii au primit gips după operație, alții nu. Grupurile au fost potrivite ca vârstă și sex, pentru ca diferențele să vină doar din prezența sau absența gipsului.

Vindecarea a fost urmărită pe radiografii cu scorul REBORNE, care notează cât de mult calus s-a format. Calusul este țesutul osos nou care se formează în jurul fracturii și „lipește” fragmentele, asemenea unei cicatrici a osului. Calitatea vieții a fost măsurată cu un chestionar făcut pentru copii.

Copiii fără gips s-au vindecat mai repede

• în primele săptămâni și luni după operație, copiii fără gips aveau mai mult os nou în jurul fracturii;
• la câteva săptămâni după operație, calitatea vieții a fost semnificativ mai bună în grupul fără gips;
• mișcarea timpurie nu a crescut numărul de complicații;
• unii copii au avut un mic disconfort în primele zile, care a trecut repede.

Explicația este logică. Tijele elastice oferă suficientă stabilitate pentru ca fractura să nu se deplaseze. Mișcarea blândă a mâinii și a cotului stimulează circulația și formarea calusului, iar copilul își folosește mâna la mâncat, scris și îmbrăcat mult mai devreme. Fără gips dispar și problemele lui: mâncărimea, pielea iritată, rigiditatea încheieturilor după scoatere și imposibilitatea de a face duș.

Autorii au concluzionat că, pentru fracturile din mijlocul ambelor oase ale antebrațului, operația cu tije elastice poate fi făcută în siguranță fără gips după operație.

Ce înseamnă „fără gips” pentru copil

Absența gipsului nu înseamnă că mâna poate fi folosită ca înainte de accident. În primele săptămâni:

• copilul poate mișca degetele, încheietura și cotul, în limita durerii;
• se poate folosi o eșarfă pentru confort în primele zile;
• nu are voie la sport, cățărat, trotinetă sau bicicletă până la acordul medicului;
• nu ridică greutăți și nu se sprijină pe mâna operată;
• plăgile mici se îngrijesc după indicațiile primite la externare.

Controalele cu radiografie urmăresc formarea calusului. Tijele se scot de obicei după ce osul s-a vindecat complet, iar reluarea sportului se face treptat.

Decizia privind gipsul rămâne a medicului care a operat. Pentru alte tipuri de fracturi, cele de lângă încheietură sau de lângă cot ori cele cu os fragmentat, imobilizarea poate fi în continuare necesară.

Semne care cer un control mai devreme

• durere care crește în loc să scadă;
• umflare mare, degete reci, palide sau amorțite;
• roșeață, căldură sau secreții la locul inciziilor;
• febră;
• o deformare nouă a antebrațului sau imposibilitatea de a mișca degetele.

În fracturile de antebraț, scopul nu este doar ca osul să se sudeze, ci ca mâna să se rotească la fel de bine ca înainte. Mobilizarea timpurie, acolo unde fixarea o permite, ajută exact la acest lucru.

Legătura dintre fracturi și nivelul vitaminei D este explicată în articolul despre vitamina D și fracturile la copii, iar fracturile din jurul cotului, în cel despre fractura supracondiliană de humerus.

Bibliografie

1. Herdea A, Dragomirescu MC, Tiron M, Ulici A. Forearm fractures treated with elastic stable intramedullary nailing: Is casting still necessary? J Child Orthop. 2025;19(4):276-283. doi:10.1177/18632521251352323
2. Fotografia de deschidere: Dave Kim / Unsplash.