Intr-o epoca a “parintilor ocupati”, implicati social, copilul petrece in marea majoritate a timpului, ore bune in fata televizorului si/sau a calculatorului, mai nou a tabletei, chiar de la varsta de sugar.

     In ultima vreme mass media a anuntat cu surle si trambite ca …in sfarsit avem si noi, o “tableta romaneasca pentru copii – Tabby”. De ce nu am fi fericiti cu totii?!

     Frumoasa realizare, totul este cum o vom folosi-constructiv sau destructiv, doar de dragul progresului ?

     Indiferent de patura sociala careia ii apartine un copil, indiferent de gradul de scolarizare al parintelui acelui copil, micutul este “recompensat” cel mai adesea cu “o portie de televizor”-desene animate, filme violente, reclame care mai de care mai “grozave”, stiri de la ora…H, care nu au cum sa fie de senzatie daca nu contin si scene ale unor crime, violuri, jafuri, limbaj greu de dus…etc.

     Observam, cu tristete ca de la cea mai frageda varsta copilului I se plaseaza in fata “pentru a-l linisti”, tot felul de instrumente care tin loc de parinti si spre deliciul adultior, copilul se pliaza foarte repede pe noua “jucarie”, uitand de afectiune. A darui si a recepta iubire intr-o familie reprezinta chintesenta acelei familii..

     In urma cu ani buni, parintii ieseau cu copii in parc, zilnic. Mamele in speta. Cei mai constiinciosi parinti erau prezenti in parc si de doua –trei ori/zi. Mai aproape de noi, au inceput telenovelele.

     Am intalnit situatii in care mama era “convinsa” ca bebelusul de patru luni “nu doreste” cu nici un pret sa iasa afara din casa pe perioada cat rulau telenovelele la nu stiu ce celebra televiziune! (in jur de 6 ore.. daca este sa fim cinstiti si sa punem si reclamele! Mai intai am crezut ca era o gluma, dar mai apoi, dupa paloarea copilului, am putut concluziona ca intr-adevar micuta era extrem de serios “implicata” in derularea actiunii telenovelelor si nu putea cu nici un chip sa piarda – Doamne fereste ! (expresia “urla, nu o pot scoate din casa intre 14. 00-20. 00”, nu cred ca o voi uita prea repede) vreun episod!

     Recomandarea medicala de a scoate copilul la soarele de dimineata sau (fie!) si de dupa-amiaza, nu a avut efect, asa ca …dupa un timp, copilul a inceput sa prezinte diferite tulburari de comportament, care au necesitat psiholog. Cu mare greutate am reusit sa directionam si parintii pe acelasi fagas, pentru ca o problema care desi exista si se manifesta prin efecte uneori severe, dar nu este recunoscuta si admisa ca o problema reala, de cei in cauza sau de anturaj, ba chiar este vehement negata, nu poate fi tratata. Lipsa tratamentului duce la agravare, apoi organicizare.

Aspect ale realitatii romanesti ai ultimilor ani

     Analizand situatia Romaniei, avem un tablou destul de sumbru al ultimilor ani:

     In anii 70-80 erau doua ore de program, la televiziunea nationala. Parintii petreceau citind copiilor lor povesti, in jur de 2 ore zilnic, fie mama, fie tata sau bunicii.

     In anii 90, s-au prelungit si diversificat programele tv, copiii si adultii au scazut la o ora zilnic durata lecturii. TV a crescut la 2-3 ore/zilnic

     Anii 2000 au adus explozia calculatorului si in aproape fiecare casa mai timid la inceput, mai abrupt apoi, personajul (acum central) calculatorul! Copii au inceput prin a invata sa il manuiasca, acum PC manuieste intreaga familie – in medie 6-8 ore zilnic copilul /mama/tata sunt conectati la Internet.

     Rezultatele in Romania, arata ca in medie, daca in anul 2010, un copil petrecea in fata calculatorului/televizorului 3-4 ore, in 2012 s-a ajuns la 6-7 ore zilnic (cu extreme-10-12 ore!).

     Marea pierdere a extinderii si diversificarii mijloacelor media, a fost scaderea dramatica in anii 2000, a interesului pentru lectura. Asta nu inseamna ca blamam progresul!

     Progresul tehnic este unul dintre motoarele umanitatii, dar distrugereea fondului structural al creierului unui copil devine in contextul amintit, o problema destul de serioasa si care impune din partea intregii societati masuri de protectie a copiilor la fel de serioase.

     Din pacate, in 5-10 ani de expunere, apar efecte secundare serioase ale unei dependente.

     Dependenta de mijloace media, a dus insa, in ultimii douzeci de ani, la aparitia extrem de frecventa a tulburarilor de atentie, memorie, a hiperactivitatii, a violentei verbale, gestuale. Joaca intre copii a devenit mai violenta.

     Lipsa de comunicare cu parintii, limbajul utilizat, inafectivitatea, violenta verbala si comportamentala dupa “modelul “personajelor de pe “sticla”, robotizarea comportamentului copiilor care petrec mult timp in fata calculatorului, aparitia limbajului ” de calculator” si al scrisului”semi-alfabetizat de calculator” sunt realitati.

     Cel mai grav aspect este reprezentat de comportamentul copiilor care petrec mult timp in lumea virtuala a calculatorului de la o varsta frageda: initial, este recunoscut general, copilul prezinta un interes deosebit, pentru calculator/tableta, aparent anturajul remarca perioade de neatentie (considerate ca apanaj al varstei) si deci trece neobservata. Un aspect important este si acela al calitatii programelor urmarite-violenta faptica si verbala, droguri, alcool, scandaluri mediatice in care sunt implicate personaje diverse in acest caz actioneaza mecanismul de copying-modelul.

     Dupa ce copilul depaseste 6 ore zilnic de calculator, apare un comportament initial caracterizat de neatentie, iritabilitate, oboseala excesiva, lipsa de obedienta fata de reguli si apropiati, izolare, lipsa de creativitate.

     La 10-12 ore, petrecute timp mai mare de 3-6 luni, in mediu virtual, sentimentul de izolare, limbaj modificat, teribilismul, deciziile neconcordante cu realitatea (dar concordante cu eroii imaginari ai benzilor de desene animate) se combina cu tendintele de fraudare, cu comportamnetul delicvent. Aici se discuta si despre predispozitia genetica (pentru ca predispozitia la comportament delicvent se pare ca ar avea si baze genetice, dupa unele studii), baza educationala si auto educationala, anturaj, scoala.

     Odata cu evolutia stiintelor neuro-comportamentale, cu cresterea accesului la servicii medicale, diagnosticarea si tratamentul sindroamelor hiperkinetice al dezordinilor comportamentale, a cunoscut un adevarat salt calitativ.

     Descoperirea relatiilor cauza-efect, rolul stress-ului a, facilitat si introducerea metodelor de terapie ocupationala si implicit dezvoltarea creativitatii in domeniul tratamentului, multiplelor tulburari de comportament, aparute si dezvoltate la copii la care pana atunci fusesera tratati doar medicamentos.

Implicarea parintilor in terapia ludica (prin joc), alaturi si sub controlul specialistilor, a dus la obtinerea de rezultate excelente, in recuperarea acestor copii.

In consecinta

     Exista o relatie directa intre expunerea la diverse noxe induse pe canale media si aparitia tulburarilor de comportament, sindroamelor hiperkinetice, tulburari de afectivitate, tulburari de adaptare familiala, sociala iar mai tarziu aparitia bolilor degenerative ale sistemului nervos central (noxe-limbaj viciat, violenta, etc)

     Recunoasterea existentei unei probleme de dependenta, indiferent de varsta, impune la randul ei adoptarea unei atitudini individualizate pentru fiecare caz.

     Rezolvarea problemei consta in dezvoltarea unei echipe interdisciplinare care sa fie antrenata sa lucreze impreuna-parinte-cadru medical (medic de familie-psiholog) – educator.

     Copilul mic nu are discernamant propriu, de aceea parintelui ii revine sarcina deciziilor pentru viitorul minorului. Solutia nu este impunerea, atitudinea de tip “Nu este voie!”

     Este esential sa inteleaga ce este gresit si care este reperul fata de care este judecata fapta sa. Atitudinea “Nu face!”, va declansa reactii inverse.

     O astfel de abordare va impinge copilul si mai adanc in izolare si va dezvolta un comportament cu frustrari adanci care se vor manifesta, mai tarziu, in viata de adult-inadaptare, izolare in lumea virtuala a calculatorului, dificultati in a stabili relatii de tip emotional, integrare familiala si sociala dificila, violenta.

     Atitudinea care se recomanda este accea de optimizare a comunicarii copil-parinte, parinte-parinte, medic-parinte, parinte-anturaj. Aceasta este o cerinta care trebuie aplicata–implicat, insistent si indelungat, conditie sine-qua non, pentru a “obtine” calificativul foarte bine in “meseria” de parinte.

     La copilul mic de baza este sa petreceti timp cu el/ea, sa va implicati in jocul copilului dvs, pentru ca pentru copil joaca este la fel de serioasa pe cat este pentru dvs sa mergeti la locul dvs de munca.

     Joaca reprezinta cunoastere, experienta de noi roluri, superpozabilitatea cu factorul de echilibru sau cel de putere din familie, scoala, anturaj sunt toti atatia factori de care este necesar sa se tina cont, atunci cand un copil este asezat si “uitat” practic in fata televizorului/caculatorului/tabletei, Faptul ca un copil este”linistit” si este sub “ochii dvs” in casa, nu sunt argumente pentru a va imagina ca ati facut tot ce se putea mai bun pentru copilul dvs. El poate fi in casa si in acelasi timp poate “naviga”, pe site-uri nu tocmai indicate (violenta, pornografie, retele de racolare de minori…)

     Esentiala este comunicarea dvs cu copilul, pariciparea dvs concreta la viata lui, experienta ludica la care sunteti direct participant.

     Timpul petrecut cu copilul dvs este indicat sa il dedicati jocului tematic practic, lucrului cu maiinile in pamant (plantarea de seminte, flori, copaci), sportului in aer liber, muzicii-ideal de la varste foarte mici indrumati copilul inspre un instrument muzical, pentru a-I dezvolta abilitati si conexiuni neuronale care vor facilita dezvoltarea inteligentei sale emotionale.

     Datele prezentate sunt aspect ale realitatii romanesti ai ultimilor ani.

 

     Pentru a exemplifica cele de mai sus, va recomandam sa vizualizati timp de cateva minute, conferinta Dr. Dimitri Christakis, datele prezentate de dansul, redau studii asemanatoare alor noastre, desfasurate in tari cu standarde extreme de ridicate de viata, din pacate cu probleme similare, dar care, spre deosebire de noi, desfasoara programe educationale multidisciplinare extrem de bine puse la punct.