Displazia de dezvoltare a șoldului: factorii de risc la nou-născut

Ecografia de șold este una dintre primele investigații din viața unui bebeluș. Unii părinți se întreabă de ce ar fi necesară la un copil născut la termen, care pare perfect sănătos. Răspunsul vine dintr-un studiu făcut pe un număr mare de nou-născuți: displazia de șold nu se vede cu ochiul liber, iar factorii de risc sunt mult mai frecvenți decât s-ar crede.

Un șold care nu s-a format complet

Șoldul este o articulație de tip „bilă în cupă”: capul femurului (bila) stă într-o cavitate a bazinului numită acetabul (cupa). La naștere, ambele sunt încă în mare parte din cartilaj și continuă să se modeleze în primele luni. Pentru ca acetabulul să devină adânc și bine format, capul femural trebuie să stea centrat în el.

Displazia de dezvoltare a șoldului (prescurtată DDS) înseamnă că această potrivire nu este perfectă. Formele merg de la un acetabul puțin prea plat până la un cap femural ieșit complet din cupă, adică luxația de șold (numită în trecut „luxație congenitală de șold”). Cuvântul „de dezvoltare” arată că boala poate evolua după naștere, în bine sau în rău.

Descoperită în primele săptămâni, displazia se tratează de obicei simplu, cu un ham care ține picioarele depărtate și flectate, în poziția „de broscuță”. Descoperită după ce copilul a început să meargă, poate avea nevoie chiar de operații.

Mii de bebeluși examinați

Un articol publicat recent a analizat datele a câteva mii de copii examinați clinic, cu istoric complet al sarcinii și nașterii, care au făcut și ecografie de șold după metoda Graf. Au fost comparați copiii cu displazie de șold cu cei cu șolduri sănătoase.

Metoda Graf, folosită și în România, clasifică șoldul după unghiurile măsurate pe ecografie, care arată cât de adâncă este cupa și cât de bine acoperă capul femural. Șoldurile sunt împărțite în tipuri, de la șoldul matur, normal, până la șoldul luxat. Detalii găsiți în articolul despre ecografia de șold la bebeluși.

Factorii de risc găsiți

Au fost asociați cu displazia de șold următorii factori:

• sexul feminin: fetele sunt mai sensibile la hormonii materni care relaxează ligamentele înaintea nașterii;
• prematuritatea: nașterea înainte de termen;
• prezentația non-craniană: bebelușul nu a stat cu capul în jos în uter, ci, de exemplu, cu fundul (prezentație pelviană), poziție în care șoldurile sunt forțate;
• oligoamniosul: lichid amniotic prea puțin, care lasă bebelușului mai puțin spațiu de mișcare;
• diabetul gestațional: diabetul apărut în timpul sarcinii;
• hipertensiunea arterială a mamei;
• antecedentele familiale: părinți, frați sau alte rude cu displazie de șold;
• alte deformări asociate, cum ar fi metatarsus adductus, piciorul strâmb sau torticolisul congenital;
• înfășarea cu picioarele strânse și întinse.

Niciun copil bolnav nu a avut un singur factor

Cel mai important rezultat: fiecare copil cu displazie de șold a avut cel puțin doi factori de risc. Pe baza acestei observații, autorii recomandă ca un bebeluș cu doi sau mai mulți factori de risc să facă obligatoriu ecografie de șold, la fel ca orice copil la care medicul găsește semne la examenul clinic.

Aceasta nu înseamnă că un copil cu un singur factor de risc sau fără factori poate sări peste ecografie. Autorii recomandă în continuare screeningul ecografic la toți nou-născuții, pentru beneficiile pe termen lung ale depistării timpurii. Motivul este practic: mulți factori sunt foarte frecvenți (jumătate dintre copii sunt fete, înfășarea se practică încă), iar unii, cum ar fi istoricul familial, nu sunt întotdeauna cunoscuți.

Înfășarea: singurul factor pe care îl controlați

Majoritatea factorilor de risc nu pot fi schimbați. Înfășarea strânsă poate fi evitată. Când picioarele bebelușului sunt întinse și lipite unul de altul, capul femural este împins în afara cupei, tocmai în perioada în care aceasta se formează.

• dacă înfășați bebelușul, lăsați picioarele libere să se îndoaie și să se depărteze;
• alegeți sacii de dormit largi în zona picioarelor;
• în marsupiu sau sistem de purtare, bebelușul trebuie să stea cu genunchii mai sus decât fundul, în poziția „M”;
• nu forțați picioarele să stea drepte.

Tratamentul este simplu când începe devreme

Când ecografia arată un șold displazic în primele săptămâni, tratamentul cel mai folosit este hamul Pavlik, un sistem de bretele care ține picioarele bebelușului îndoite și depărtate. În această poziție, capul femural stă centrat în cupă, iar cupa se adâncește pe măsură ce bebelușul crește.

• hamul se poartă, de obicei, câteva săptămâni până la câteva luni, după evoluția ecografică;
• bebelușul se poate mișca, poate fi alăptat și ținut în brațe cu hamul;
• ecografiile de control arată cum se maturizează șoldul;
• hamul nu se scoate și nu se reglează acasă fără indicația medicului.

Semne pe care le pot observa părinții

Displazia nu doare și, de cele mai multe ori, nu se vede. Uneori apar totuși semne:

• pliuri asimetrice pe coapse sau pe fund;
• un picior care pare mai scurt;
• un șold care se depărtează mai greu la schimbarea scutecului;
• mai târziu, un mers șchiopătat sau „legănat”.

Un examen clinic normal nu exclude displazia, de aceea ecografia rămâne esențială. Momentul potrivit este explicat în articolul despre controlul ortopedic și ecografia de șold din primele 6 săptămâni.

Spuneți medicului tot ce știți despre sarcină și naștere: poziția bebelușului, cantitatea de lichid amniotic, diabetul sau tensiunea mare, rudele cu probleme de șold. Fiecare dintre aceste informații ajută la evaluarea corectă a riscului.

Alte probleme ortopedice ale nou-născutului sunt descrise în articolul despre fractura de claviculă la naștere, iar despre mersul de mai târziu, în articolul despre primii pași ai copilului.

Bibliografie

1. Ionescu A, Dragomirescu MC, Herdea A, Ulici A. Developmental Dysplasia of the Hip: How Many Risk Factors Are Needed? Children. 2023;10(6):968. doi:10.3390/children10060968
2. Fotografia de deschidere: Kat van der Linden / Unsplash.