Mulți părinți observă la un moment dat că micuțul lor merge cu vârfurile picioarelor orientate spre interior și, firesc, se întreabă dacă este ceva normal sau motiv de îngrijorare. „Coxa antetorsa” este una dintre cele mai frecvente cauze ale acestui tip de mers la copii și, de cele mai multe ori, face parte dintr-un proces natural de creștere. În acest articol vei găsi informații clare și ușor de înțeles despre ce înseamnă această afecțiune, cum se manifestă, când este normală și când necesită evaluare medicală, dar și ce poți face ca părinte pentru a-ți sprijini copilul în dezvoltarea lui armonioasă.

Definiție și anatomie explicativă

Coxa antetorsa reprezintă o anomalie rotațională a femurului caracterizată printr-un unghi de anteversiune femurală excesiv, cu orientarea colului femural în rotație internă față de planul condililor femurali, cu compromiterea secundară a aliniamentului biomecanic normal de la nivelul membrului inferior.

În mod normal, unghiul de torsiune femurală (anteversiune femurală) la nou-născut este de aproximativ 30–40°, scăzând progresiv odată cu creșterea până la o valoare medie întâlnită în populația adultă de 10–15°. În coxa antetorsa, acest unghi rămâne persistent crescut peste valorile normale pentru vârsta pacientului, ceea ce conduce în timp la rotația internă a membrului inferior și la apariția mersului „cu vârfurile spre interior” (în „intoeing”).

Această condiție este frecvent întâlnită în copilărie și este una dintre cele mai comune cauze de mers cu vârfurile picioarelor orientate spre interior.

Etiologie – când este fiziologic și când devine patologic?

Din punct de vedere etiologic, coxa antetorsa este considerată multifactorială. Cauzele implicate pot fi:

Factorii genetici și ereditari: Există predispoziție familială, indicând o componentă genetică importantă în dezvoltarea acestei condiții.

Poziționarea intrauterină: O poziționare vicioasă a fătului în uter poate contribui la menținerea unui unghi crescut al anteversiunii femurale la naștere.

Întârzierea derotării fiziologice femurale: În mod normal, femurul nou-născutului prezintă un unghi de anteversiune între 30 și 40°, care se reduce treptat până la 10–15° în perioada adolescenței. Persistența unui unghi crescut peste aceste valori fiziologice sugerează o întârziere în maturarea normală a structurilor osoase.

Delimitarea dintre fiziologic și patologic este determinată de evoluția naturală a valorii unghiului de anteversiune. Astfel, se consideră fiziologică o coxa antetorsa care scade progresiv și spontan, odată cu creșterea copilului, atingând valori normale până în jurul vârstei de 8–10 ani.

În contrast, forma patologică este definită prin menținerea persistentă sau agravarea unghiului crescut al anteversiunii femurale după această vârstă, generând o simptomatologie evidentă și tulburări funcționale, cum ar fi dificultăți la alergat, predispoziție la căderi frecvente sau afectarea secundară a articulațiilor adiacente. În aceste cazuri, evaluarea ortopedică detaliată, incluzând examenul clinic și imagistic (radiografii specifice, tomografie computerizată sau IRM, în cazuri selecționate), devine esențială pentru stabilirea conduitei terapeutice adecvate

Prin urmare, devine patologică atunci când:

– Mersul cu varfurile spre interior este sever și persistent in timp;

– Se asociază cu instabilitate funcțională, durere sau tulburări de mers;

– Este asimetrică (afectează un singur membru);

– Este însoțită de alte anomalii ortopedice (displazie de șold, neuromusculare etc.).

Manifestări clinice

– Mers cu vârfurile orientate spre interior (intoeing);

– Genunchii și rotulele se pot orienta anterior, în timp ce piciorul este rotat intern. În cadrul acestei patologii mersul cu varfurile spre interior pornește de la nivelul șoldului. Rotulele sunt orientate medial (spre interior), dând un aspect caracteristic clinic numit popular „genunchi în strabism convergent” sau „patelă convergentă”. Această deviere medială reflectă direct antetorsiunea excesivă a colului femural și rotația internă crescută a femurului în axul longitudinal.  În mers, aspectul devierii mediale a rotulelor devine mai evident și mai accentuat, fiind însoțit de poziționarea concomitentă a gambelor și picioarelor în rotație internă. Astfel, observarea pacientului în mers este obligatorie în cadrul examenului clinic. La examinarea clinică amănunțită în poziție șezândă și în decubit dorsal, poziția rotulelor rămâne orientată medial. Aceasta este o constatare stabilă și persistentă indiferent de poziția de examinare.

– Copilul poate adopta poziția „în W” (șezând pe sol cu genunchii îndoiți și picioarele lateral- așa zisa poziție de broscuță. Această poziție este comună la copii, nu cauzează in mod direct aparitia coxa antetorsa, dar poate fi un element important în apariția acestei patologii.

– Lipsa durerii este tipică, deși poate apărea un grad de disconfort variabil în timpul efortului susținut;

– Tulburări estetice sau de echilibru în cazuri severe.

Diagnostic pozitiv

– Examinare clinică: rotație internă accentuată la nivelul șoldului (peste 70°) și rotație externă redusă;

– Testul Staheli (măsurarea unghiului de anteversie femurală);

– Observarea mersului și poziției în repaus;

– Radiografie pelvină sau IRM – rareori necesare, doar în cazuri atipice.

Evoluție și prognostic

În majoritatea cazurilor, coxa antetorsa are o evoluție autolimitată, cu corecție progresivă secundară până în adolescență. Rareori persistă în forma severă la adulți, dar chiar și atunci este frecvent asimptomatică.

Prognosticul este excelent în formele fiziologice. Formele patologice pot necesita urmărire ortopedică atentă și intervenție chirurgicală în cazuri selecționate.

Tratament

1. Observație activă (watchful waiting)

Este principala recomandare în majoritatea cazurilor. Anteversia femurală excesivă este fiziologică la copiii, se corectează spontan odată cu creșterea și dezvoltarea musculară.

1. Evitați tratamentele ineficiente sau inutile.

Încălțămintea ortopedică, ortezele sau suporturile plantare nu au efect asupra rotației femurale și nu sunt recomandate.

Poziționarea corectivă forțată (de exemplu: evitarea poziției în „W”) reprezinta primul pas.

1. Kinetoterapie

Utilizată în cazuri selecționate pentru a susține tonusul muscular și coordonarea. Un amănunt important de notat ar fi acela că instituirea unui program de kinetoteralie nu corectează rotația osoasă, dar pot îmbunătăți controlul neuromotor și postura.

1. Tratament chirurgical – indicat doar în cazuri severe

Se poate lua în considerare osteotomia de derotare femurală doar dacă:

• Mersul cu varfurile spre interior sever persistă după vârsta de 10 ani;
• Există un impact funcțional semnificativ (căderi frecvente, dureri, dificultăți în desfășurarea activităților sportive);
• Deformarea este asimetrică și inestetică, cu impact psiho-social ;

5. Monitorizare periodică

– Examinări clinice periodice pentru a evalua evoluția rotației;

– Consilierea părinților privind natura benignă a afecțiunii

Mituri frecvente despre coxa antetorsa

1. „Copilul merge strâmb, are nevoie de pantofi ortopedici.”
   → Fals. Încălțămintea nu influențează rotația femurului.
2. „Va rămâne cu deformarea toată viața.”
   → Fals. În majoritatea cazurilor, se corectează complet până la 10-12 ani.
3. „Trebuie operat dacă nu se corectează imediat.”
   → Fals. Intervenția chirurgicală este ultima opțiune și se ia în considerare doar după vârsta de 10 ani și în cazuri severe.

Rolul părinților în gestionarea mersului cu varfurile spre interior

În majoritatea cazurilor, coxa antetorsa este o variație fiziologică a dezvoltării osoase, care se corectează spontan până la adolescență. Totuși, implicarea părinților este esențială pentru o gestionare echilibrată și informată a acestei condiții:

1. Observare atentă, nu panică

• Părinții trebuie să observe mersul copilului, fără a forța o „corecție” artificială.
• Mersul cu vârfurile în interior este adesea temporar și nu necesită tratamente agresive.

2. Informare corectă

• Accesul la informație corectă (prin medici ortopezi pediatri sau surse medicale validate) previne decizii bazate pe frică.
• Înțelegerea diferenței dintre fiziologic și patologic este crucială.

3. Evitarea tratamentelor inutile

• Nu se recomandă pantofi speciali, orteze sau gimnastică forțată – acestea nu influențează rotația femurală.
• Evitarea poziției în „W” poate fi sugerată moderat, dar nu este o cauză a patologiei.

4. Susținerea dezvoltării naturale

• Încurajarea activității fizice normale (mers, alergare, joacă);
• Participarea copilului la sporturi care dezvoltă musculatura posturală poate avea efect benefic indirect.

5. Consulturi periodice la ortoped pediatru

• Pentru monitorizarea evoluției până la corecția naturală completă sau identificarea cazurilor care necesită tratament.

 

Inainte de a incepe un tratament pentru copilul dvs., ascultati sfaturile medicului ortoped pediatru. In urma unui consult de specialitate, se poate pune un diagnostic corect, urmat sau nu de un tratament, in functie de caz si patologie.