Ortopedie pediatrică în București
Consultații, ecografie de șold, diagnostic și tratament chirurgical pentru copii și adolescenți — cu dr. Alexandru Herdea, medic primar ortopedie pediatrică, doctor în științe medicale și asistent universitar UMFCD.
Mergi direct la
- › Piciorul 8
- › Mersul 7
- › Șoldul 3
- › Coloana vertebrală 5
- › Genunchiul 6
- › Fracturi și urgențe 4
- › Tratament chirurgical 5
- › Sănătatea osului 3
41 de articole, grupate pe teme.
Ce face, de fapt, un ortoped pediatru
Fie că este vorba de un os rupt după căderea de pe bicicletă, de un genunchi sau un umăr dureros din cauza unei activități sportive prea intense, ori de o anomalie de creștere care îl îngrijorează pe părinte, copiii sunt predispuși la multe tipuri de probleme ortopedice. Având în vedere diferențele dintre corpurile copiilor și cele ale adulților, ortopedia pediatrică se concentrează pe îngrijirea problemelor osoase și articulare din corpurile aflate în creștere.
Diferența nu este una de mărime. Oasele copiilor sunt mai elastice și se îndoaie în loc să se rupă, iar fiecare os lung are la capete un cartilaj de creștere — zona care produce lungimea viitoare a membrului. O fractură care la adult s-ar trata banal poate, la copil, să treacă prin acest cartilaj și să lase în urmă un membru mai scurt sau strâmb. De aceea deciziile se iau cu un ochi pe problema de azi și cu celălalt pe cum va arăta copilul la 18 ani.
Creșterea lucrează însă și în favoarea noastră. Un os care s-ar consolida greu la adult se vindecă la copil în câteva săptămâni, iar o deformare prinsă devreme se poate corecta cu aparate gipsate sau orteze, fără bisturiu. Aproape toate afecțiunile de pe această pagină au o fereastră în care tratamentul este simplu — și una, mai târziu, în care devine operație.
Multe dintre lucrurile care sperie părinții — picioare întoarse în afară la naștere, mers cu vârfurile spre interior, picior plat la 3 ani — sunt etape normale de creștere și se rezolvă singure. Altele seamănă leit cu acestea, dar au nevoie de tratament început în primele săptămâni. Rolul consultului este exact să le separe.
A doua particularitate este timpul. La adult, o leziune de ligament poate aștepta. La copil, așteptarea costă: un genunchi instabil distruge meniscurile între timp, o displazie de șold nediagnosticată până la primii pași ajunge să necesite operație, iar o scolioză ignorată în anii de creștere rapidă progresează în câteva luni cât ar fi progresat altfel în ani.
Consultația acoperă întregul aparat locomotor, nu doar motivul pentru care ați venit: postura și coloana, șoldurile, genunchii, picioarele, mersul și, la copilul mic, etapele de dezvoltare. De aici pleacă, după caz, o ecografie de șold, o radiografie sau un RMN — iar la final, un plan pe care îl duceți acasă, nu o listă de termeni.
A treia particularitate este că jumătate din muncă e să explici. Un părinte care înțelege de ce aparatul gipsat trebuie purtat până la capăt, sau de ce ghetele ortopedice nu corectează nimic, devine parte din tratament. Articolele grupate mai jos sunt scrise exact pentru asta.
Unde și când poți ajunge la consultație
Trei locuri, fiecare cu programul și telefonul lui. Programările se fac direct la clinică.
🏥 Rosana Medical
cu Bilet de Trimitere de la Medicul de Familie către Ortopedie Pediatrică
📍 Calea Dudești nr. 145 – București · vezi pe hartă
| Luni | 17:00 – 20:00 |
|---|
🏥 Centrokinetic
📍 București – Centrokinetic Dristor
| Marți | 17:00 – 21:00 |
|---|---|
| Miercuri | 17:00 – 21:00 |
| Vineri | 17:00 – 21:00 |
🏥 Spitalul „Grigore Alexandrescu”
cu Bilet de Trimitere de la Medicul de Familie către Ortopedie Pediatrică
📍 Spitalul de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” – București
| Joi | 12:00 – 14:30 |
|---|
Glosar de ortopedie pediatrică
Afecțiunile pe care le tratăm, grupate pe teme. Fiecare duce la articolul în care sunt explicate pe larg — ce e normal, ce nu, și când se cere consult.
Piciorul strâmb congenital și piciorul plat
Formele pe care le poate lua piciorul la naștere, care se corectează singure și care au nevoie de tratament început devreme.
- Piciorul strâmb congenital al bebelușilor
- Piciorul varus-equin și metoda Ponseti
- Piciorul tal-valg (talus-valgus)
- Metatarsus adductus și metatarsus varus
- Astragalul vertical (piciorul convex)
- Piciorul plat (platfusul) la copil și adolescent
- Picior plat la bebeluși: între mit și realitate
- Cum alegem corect încălțămintea copiilor
Primii pași și tulburările de mers
Când începe mersul, ce e în limite normale și ce merită evaluat.
Displazia de șold și ecografia la bebeluși
Afecțiunea în care diagnosticul precoce schimbă totul: depistată la timp se tratează simplu, descoperită târziu ajunge la operație.
Scolioza la copil și adolescent
De la semnele pe care le observi acasă, la corset, kinetoterapie și operație.
Traumatologie sportivă la copil
Leziunile care apar de la 8-10 ani, odată cu antrenamentele constante.
Traumatismele copilului
De ce oasele copiilor se rup altfel și de ce clasificarea corectă decide tratamentul.
Operațiile pentru piciorul plat
Când ghetele și kinetoterapia nu mai ajută, și ce variante există.
Vitamina D și calciul
Legătura dintre deficitul de vitamina D, fracturi și evoluția scoliozei.
Ce aduci la consultație
Cinci minute de pregătire scurtează consultația și evită un drum în plus.
Biletul de trimitere
La Rosana Medical și la Spitalul „Grigore Alexandrescu", de la medicul de familie, cu specificația către Ortopedie Pediatrică. Un bilet către ortopedie de adulți nu este valabil.
Investigațiile anterioare
Radiografii, ecografii, RMN sau CT — pe CD sau tipărite, nu fotografiate cu telefonul. Contează și cele vechi: evoluția în timp spune mai mult decât o singură imagine.
Scrisorile medicale
De la consulturile anterioare, inclusiv de la alte specialități. Dacă micuțul a mai fost la ortoped, aduceți și tratamentul recomandat atunci.
Încălțămintea purtată zilnic
Pentru problemele de picior și de mers, tocirea tălpii arată cum calcă de fapt copilul — uneori mai clar decât examinarea pe loc.
Haine lejere
Examinarea presupune observarea mersului și a coloanei. Pantaloni scurți sau o pereche de schimb, mai ales la consulturile pentru scolioză sau tulburări de mers.
Lista de întrebări
Scrisă dinainte. În cabinet se uită jumătate din ele, iar întrebarea nepusă devine îngrijorarea de acasă.
Întrebări frecvente
Cele care se aud aproape zilnic în cabinet.
La ce vârstă se face primul consult ortopedic?
Am nevoie de bilet de trimitere?
Copilul merge cu vârfurile spre interior. E grav?
Are picior plat. Trebuie ghete ortopedice?
Cât durează tratamentul piciorului strâmb congenital?
Când este urgență și nu mai așteptăm programarea?
Activitate științifică
Recomandările de pe acest site nu vin doar din practica de cabinet. Dr. Alexandru Herdea are peste 100 de lucrări, prezentări și capitole de carte, publicate în reviste internaționale de specialitate — printre care Journal of Clinical Medicine, Children, International Orthopaedics (SICOT) și Journal of Children's Orthopaedics.
Temele cercetării sunt aceleași cu cele din cabinet: scolioza idiopatică, piciorul plat, displazia de șold, reconstrucția de ligament încrucișat la copil și rolul vitaminei D în fracturile pediatrice.
Vezi lista completă a publicațiilor